CUPA DE TOAMNĂ LA SAH, PENTRU COPII, Ediția 2017

unnamed (1)

16.11.2017, CORA DROBETA

Devenită deja tradiție, Cupa de Toamna Cora la sah pentru copii și-a desemnat câștigătorii, joi 16 noiembrie 2017.
Ajunsă la cea de-a VI-a ediție, competiția minților sclipitoare a adus la start copii cu vârste între 4-18 ani, începători și avansați, din tot județul Mehedinți și s-a desfășurat în sistem eliminatoriu, timp de joc 15 minute.
S-au acordat premii, cupe, medalii, trofee și diplome.
Evenimentul s-a bucurat de sprijinul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Mehedinți și a Inspectoratului Școlar Județean Mehedinți. Sponsor și gazdă: Galeria Cora Drobeta. Organizator: Asociatia Sah Club Drobeta.
Au participat 63 copii, pasionați ai sportului minții. Iată câștigătorii:
La concursul pentru prescolari si elevi până în clasa a IV-a:
Locul I – SANDU Andrei Ștefan, clasa a II-a E, Școala Gimnazială Alice Voinescu
Locul al II-lea – FALCAN Gabriel Daniel, clasa a II-a A, Școala Gimnazială Alice Voinescu
Locul al III-lea – BĂRBULESCU Robert-Andrei, clasa a IV-a, Colegiul Național Ștefan Odobleja.